Romanian Quran | Citiți Coranul

Chapter 85 (Sura 85)
1; Pe Ziua făgăduită!
2; Pe martor şi pe mărturisit!
3; Moarte stăpânilor peste Ukhdud
4; unde focul are ceea ce arde,
5; în vreme ce ei stau acolo
6; martori a ceea ce le făceau credincioşilor
7; răzbunându-se pe ei doar fiindcă au crezut în Dumnezeu, Puternicul, Lăudatul,
8; Cel ce are împărăţia cerurilor şi a pământului. Dumnezeu, Cel ce, asupra tuturor, este Martor!
9; Cei care îi duc în ispită pe credincioşi şi pe credincioase, iar apoi nu se căiesc, vor avea parte de osânda Gheenei, vor avea parte de osânda Pârjolului.
10; Cei care cred şi săvârşesc fapte bune, vor avea parte de Grădini pe sub care curg râuri: aceasta este izbânda cea mare!
11; Asprimea Domnului tău este mare!
12; El este La-iveală-dătătorul şi Inapoi-aducătorul.
13; El este Iertătorul, Iubitorul,
14; Stăpânul slăvit al tronului,
15; Făcătorul a ceea ce voieşte.
16; A venit la tine oare spusa despre oşti?
17; Despre Faraon şi despre tamudiţi?
18; Doar cei care tăgăduiesc hulesc,
19; în vreme ce Dumnezeu, prin spate, îi cuprinde.
20; Acesta este un preaslăvit Coran
21; de pe Tabla Păstrată!
22; Pe cer şi pe luceafăr!

Pages ( 85 of 114 ): « Previous1 ... 8384 85 8687 ... 114Next »