Romanian Quran | Citiți Coranul

Chapter 72 (Sura 72)
1; care călăuzeşte pe calea cea bună. Noi credem în el şi pe nimeni nu vom alătura Domnului nostru,
2; căci El — înalţă-se a Domnului nostru măreţie — nu şi-a luat nici soţie şi nici fiu,
3; chiar dacă un smintit dintre noi a spus nesăbuinţe despre Dumnezeu!
4; Noi ne închipuiam că nici oamenii şi nici ginnii nu vor spune minciuni despre Dumnezeu,
5; însă sunt unii bărbaţi dintre oameni care cer izbăvire unor bărbaţi dintre ginni, însă aceştia le sporeşte doar prigonirea.
6; Ei îşi închipuie, aşa cum vă închipuiţi şi voi, că Dumnezeu nu va învia pe nimeni.
7; Noi am atins cerul şi l-am aflat plin de aprigi păzitori şi limbi de foc.
8; Ne-am aşezat în jilţuri ca să ascultăm, însă cine ascultă află o limbă de foc pândindu-l.
9; Nu ştim dacă se vrea vreun rău celor de pe pământ, ori dacă Domnul lor îi vrea pe Calea cea bună
10; Unii dintre noi sunt drepţi, alţii nu sunt şi căi felurite urmăm.
11; Noi ştim că n-am putea slăbi puterea lui Dumnezeu pe pământ şi nici nu i-am putea scăpa Lui fugind.
12; Noi am crezut în Calea cea Dreaptă îndată ce am auzit de ea. Cel care crede în Domnul său nu se teme nici de neajunsuri şi nici de prigonire.
13; Şi printre noi sunt supuşi, şi printre noi sunt răzvrătiţi. Cei care s-au supus au ales Calea cea bună,
14; iar cei răzvrătiţi vor fi Gheenei vreascuri.
15; Dacă merg drept, le vom da să bea apă din belşug
16; pentru a-i pune la încercare. Dumnezeu va mâna la o osândă din ce în ce mai mare pe cei care se împotrivesc amintirii Domnului lor.
17; Locurile de închinăciune sunt ale lui Dumnezeu! Nu chema dimpreună cu Dumnezeu pe nimeni!
18; Când robul lui Dumnezeu s-a ridicat pentru a-i chema, era cât pe-aici să se îngrămădească pe el.’ ”
19; Spune: “Eu îl chem pe Domnul meu şi nu Îi alătur Lui pe nimeni.”
20; Spune: “Eu nu vă pot nici păgubi şi nici călăuzi.”
21; Spune: “Nimeni nu mă apără de Dumnezeu, iar eu nu aflu adăpost decât la El,
22; propovăduind din dezvăluirile lui Dumnezeu şi din soliile Sale.” Cei care nu dau ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său, în focul Gheenei vor veşnici.
23; Când vor vedea împlinirea a ceea ce li s-a făgăduit îşi vor da seama cine este cel mai slab întru ajutor şi cel mai mic întru număr.
24; Spune: “Nu ştiu dacă ceea ce vi s-a făgăduit este aproape ori Domnul meu vă va mai da un răgaz.”
25; El cunoaşte Taina întru totul, însă nu descoperă nimănui Taina Sa,
26; numai celui de care-i mulţumit ca trimis. El va mâna în faţa lor şi în spatele lor o pândă
27; ca să afle dacă ei propovăduiesc soliile Domnului lor. El cuprinde ceea ce ei au şi ţine socoteala fiecărui lucru.
28; O, tu cel înfăşurat în mantie!

Pages ( 72 of 114 ): « Previous1 ... 7071 72 7374 ... 114Next »