Romanian Quran | Citiți Coranul

Chapter 43 (Sura 43)
1; Pe Cartea cea desluşită!
2; Noi am făcut-o un Coran arab! Poate veţi pricepe!
3; El este la Noi, măreţ şi înţelept, în Maica Scripturii.
4; Oare vă vom scuti de amintire pentru că sunteţi un popor necumpănit?
5; Câţi profeţi n-am trimis la cei dintâi!
6; Nici un profet nu a venit însă la ei, fără ca ei să nu-l batjocorească.
7; Noi am nimicit oameni mult mai de temut decât ei, însă pilda celor dintâi a trecut.
8; Dacă i-ai întreba: “Cine a creat cerurile şi pământul?” Ei îţi vor spune: “Puternicul, Ştiutorul le-a creat.”
9; El este Cel ce v-a făcut vouă pământul leagăn şi drumuri v-a tăiat pe el. Poate vă veţi lăsa călăuziţi!
10; El trimite din cer apă cu măsură şi cu ea Noi dăm viaţă ţinutului mort. Tot aşa veţi fi şi voi scoşi.
11; El este Cel ce a creat soiurile toate şi v-a făcut vouă corăbii şi dobitoace ca să mergeţi cu ele
12; şi să vă aşezaţi pe spatele lor. Amintiţi-vă, atunci, binefacerile Domnului vostru când vă aşezaţi pe ele şi spuneţi: “Mărire Celui ce ne-a supus nouă acestea, căci Noi nu le-am fi dovedit.
13; Da, către Domnul nostru noi ne întoarcem.”
14; Ei i-au făcut dintre robii Săi parte, căci omul este un nerecunoscător vădit.
15; Şi-ar fi luat El fiice dintre cei pe care i-a creat, iar vouă v-ar fi ales fii?
16; Dacă i se vesteşte vreunuia ceea ce El dă drept pildă pentru Milostivul, chipul i se umbreşte, i se înegreşte şi se sufocă:
17; “Aş! Cel ce creşte între odoare şi la luptă nu se iveşte?”
18; Ei îi fac pe îngerii care sunt robii lui Dumnezeu femei. Au fost ei martori la crearea lor? Mărturia lor se va scrie, iar ei vor fi întrebaţi.
19; Ei spun: “Dacă Milostivul ar fi vrut, noi nu ne-am fi închinat lor. Întru aceasta ei nu au nici o ştiinţă, ci numai presupun.
20; Le-am dat Noi vreo carte înaintea acesteia, iar ei sunt ţinătorii ei?
21; Ba nu! Ei spun: “Noi i-am aflat pe taţii noştri într-o adunare, iar noi după urmele lor ne călăuzim.”
22; Astfel, nu am trimis înaintea ta nici un predicator vreunei cetăţi fără ca îndestulaţii ei să nu-i spună: “Noi i-am aflat pe taţii noştri într-o adunare, iar noi pe urmele lor mergem.”
23; Spune: “Şi dacă vă aduc o călăuzire mai dreaptă decât cea pe care aţi aflat-o la taţii voştri?” Ei spun: “Noi nu credem în cea cu care ai fost trimis.”
24; Noi ne-am răzbunat pe ei. Vezi cum a fost sfârşitul hulitorilor!
25; Abraham spuse tatălui său şi poporului său: “Eu mă lepăd de cei cărora voi vă închinaţi,
26; însă nu de Cel ce m-a creat, căci El mă va călăuzi.”
27; El a rostit un cuvânt care să rămână la urmaşii săi. Poate se vor întoarce!
28; Eu le-am dăruit bucurii, lor şi taţilor lor, până ce au venit la ei Adevărul şi un trimis cu vorba limpede.
29; Când Adevărul le-a venit, ei spuseră: “Este o vrajă! Nu credem în ea!”
30; Ei vor mai spune: “Dacă acest Coran ar fi fost pogorât asupra unui mare bărbat din cele două cetăţi!…”
31; Oare ei sunt cei care împart milostivenia Domnului tău? Noi le-am împărţit traiul în Viaţa de Acum. Noi i-am ridicat pe unii deasupra celorlalţi cu câteva trepte ca unii să-i supună pe ceilalţi. Milostivenia Domnului tău este mai bună decât ceea ce ei adună.
32; Dacă oamenii nu ar fi să fie o singură adunare, Noi le-am fi făcut celor care Îl tăgăduiesc pe Milostivul case cu terase de argint şi cu scări pe care să urce.
33; Le-am fi făcut casele cu uşi şi paturi pe care să se întindă
34; şi cu podoabe. Toate acestea nu sunt însă decât bucurii vremelnice în Viaţa de Acum, iar Viaţa de Apoi, la Domnul tău, este a celor temători.
35; Celui ce se abate de la amintirea Milostivului, Noi îi vom da un diavol ca însoţitor.
36; Şi îi îndepărtează de drum, însă ei se socot bine călăuziţi
37; până ce vor zice, când vor veni la Noi: “Vai!, O, dacă între mine şi tine ar fi depărtarea dintre cele două Răsărituri!” Ce nenorocit însoţitor!
38; În Ziua aceea, el nu vă va mai fi de vreun folos, căci aţi fost nedrepţi, iar la osândă îi veţi fi părtaşi.
39; Şi tu? Îl vei face să audă pe cel surd? Îl vei călăuzi pe cel orb şi pe cel aflat în vădită rătăcire?
40; Chiar dacă te luăm pe tine, ne vom răzbuna pe ei
41; ori îţi vom arăta ceea ce le-am făgăduit, căci Noi suntem Puternici asupra lor.
42; Ţine ceea ce ţi s-a dezvăluit, căci Tu eşti pe o Cale Dreaptă.
43; Aceasta este o amintire, pentru tine şi pentru poporul tău, de care veţi fi întrebaţi.
44; Întreabă-i pe cei pe care i-am trimis înaintea ta. Am făcut Noi, afară de cel Milostiv, dumnezei cărora ei să se închine?
45; Noi l-am trimis pe Moise, cu semnele Noastre, la Faraon şi la sfetnicii săi. Moise le spuse: “Eu sunt trimisul Domnului lumilor.”
46; Când el le-a adus semnele Noastre, ei au râs de ele,
47; cu toate că nu le-am arătat nici un semn care să nu fie mai grozav decât cel dinainte. Noi i-am luat cu osânda. Poate se vor întoarce!
48; Ei îi spuseră: “O, tu vrăjitorule! Roagă-te Domnului tău pentru noi, în numele legământului pe care l-a făcut cu tine. Noi vom fi bine călăuziţi!”
49; Când îndepărtăm însă de la ei osânda, îşi calcă jurămintele.
50; Faraon şi-a chemat atunci poporul spunând: “O, popor al meu! Împărăţia Egiptului nu este a mea cu râurile ce îmi curg la picioare? Nu vedeţi, oare?
51; Nu sunt eu mai bun decât acest netrebnic care abia poate vorbi?
52; Dacă nu i se aruncă brăţări de aur ori dacă nu vin cu el îngerii însoţitori…”
53; El a făcut poporul uşuratic să-i dea ascultare. Ei erau un popor desfrânat!
54; Când ne-au înfuriat, Noi ne-am răzbunat pe ei înecându-i cu totul.
55; Noi i-am făcut apoi amintire şi pildă celorlalţi.
56; Şi când fiul Mariei, le-a fost dat drept pildă, ei s-au întors de la el,
57; spunând: “Dumnezeii noştri nu sunt mai buni decât el?” Ei nu ţi-au spus aceasta decât pentru ceartă, căci ei sunt un popor certăreţ.
58; El nu a fost decât un rob asupra căruia am pogorât harul Nostru, facându-l pildă fiilor lui Israel.
59; Dacă am fi vrut, v-am fi făcut pe unii dintre voi îngeri, urmaşi pe pământ!
60; Iisus este spre ştiinţa Ceasului. Nu vă îndoiţi, ci urmaţi-mă! Aceasta este o Cale Dreaptă!
61; Satan să nu vă îndepărteze de ea, căci el vă este vouă vrăjmaş făţiş.
62; Când Iisus a adus dovezile vădite spuse: “Eu am venit cu înţelepciunea ca să vă desluşesc pentru ce vă învrăjbeaţi. Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-mi ascultare!
63; Dumnezeu este Domnul meu şi Domnul vostru. Închinaţi-vă Lui! Aceasta este o Cale Dreaptă!”
64; Alianţele s-au certat între ele. Vai celor nedrepţi de osânda unei Zile dureroase!
65; Ei aşteaptă oare ca Ceasul să vină deodată asupra lor fără ca să simtă?
66; În Ziua aceea, pietenii vor deveni vrăjmaşi unii altora, afară de cei temători.
67; “O, robii Mei! Nu vă va fi teamă în Ziua aceea şi nu vă veţi mâhni!
68; Celor care cred în semnele Noastre şi sunt supuşi:
69; “Intraţi în Rai, voi şi soţiile voastre! Şi veţi fi înveseliţi!”
70; Printre ei vor umbla tipsii şi pocaluri cu tot ceea ce sufletele le poftesc şi ochii le desfată. Acolo voi veţi veşnici.
71; Acesta este Raiul ce vi s-a dat moştenire ca răsplată a ceea ce aţi făptuit! ce! Căci vor afla curând!”
72; Veţi avea fructe multe din care veţi mânca.
73; Nelegiuiţii vor avea osânda Gheenei pe veci,
74; şi nu le va fi curmată. Acolo vor fi deznădăjduiţi.
75; Noi nu am fost nedrepţi cu ei, ci ei au fost nedrepţi cu ei înşişi.
76; Ei vor striga: “O, Malik! Domnul tău să ne izbăvească!” Malik le va spune: “Veţi sta acolo pe vecie!”
77; Noi v-am adus Adevărul, însă cei mai mulţi urăsc Adevărul.
78; Au luat o hotărâre de nezdruncinat? Noi suntem Cei care luăm hotărârile de dezdruncinat!
79; Socot că Noi nu le auzim tainele şi spovedaniile? Ba da! Trimişii noştri aflaţi lângă ei scriu totul.
80; Spune: “Dacă Milostivul ar avea vreun fiu, aş fi cel dintâi ce lui m-aş închina.”
81; Mărire Domnului cerurilor şi al pământului, Domnul Tronului, deasupra a ceea ce ei înfăţişează!
82; Lasă-i să bârfească şi să se joace până ce vor întâlni Ziua ce le-a fost făgăduită.
83; El este Cel ce în cer este Dumnezeu, precum şi pe pământ este Dumnezeu. El este Înţeleptul, Ştiutorul.
84; Binecuvântat fie Cel ce are împărăţia cerurilor, a pământului şi ceea ce se află între ele. La El este ştiinţa Ceasului şi către El veţi fi întorşi.
85; Cei care cheamă în afara Lui, nu vor avea parte de milostivenie, ci numai cei care mărturisesc Adevărul şi ştiu.
86; Dacă îi întrebi cine i-a creat, vor spune: “Dumnezeu!” Cum se mai prefac!
87; Spusa lui este: “O, Domnul meu! Aceştia sunt un popor care nu crede!”
88; Întoarce-te de la ei şi spune: “Pace! Căci vor afla curând!”
89; Ha. Mim.

Pages ( 43 of 114 ): « Previous1 ... 4142 43 4445 ... 114Next »